Imobiliare Arad - Regulament
Vor fi publicate doar ofertele pentru imobilele situate
in orasul si in judetul Arad, dar si cele din judetele limitrofe. Va
rugam sa nu trimiteti de doua sau de mai multe ori oferta pentru acelasi
imobil. Daca ati gresit, puteti modifica sau sterge oferta (vezi
Ajutor),
dupa care s-o retrimiteti.
Nu vor fi publicate ofertele cu date sumare, incomplete
sau evident nereale. Daca imobilul ofertat nu se incadreaza la categoria
propusa, i se va schimba incadrarea. Daca corespunde Regulamentului,
oferta va fi publicata in cel mai scurt timp dupa verificare si eventuala
editare.
Nu suntem raspunzatori de continutul ofertelor publicate
pe site-ul
Imobiliare Arad sau de modificarile ulterioare publicarii,
facute de catre user. Exista riscul ca altcineva sa propuna imobilul
dvs. spre publicare ca oferta de vanzare sau inchiriere. In acest caz,
daca nu sunteti interesat de inscrierea respectiva, va rugam sa solicitati
stergerea - fiind vorba de un
abuz. In
cazuri intemeiate, va vom furniza la cerere datele de identificare (inclusiv
adresa de e-mail si IP-ul) ale celui ce a propus oferta in mod abuziv.
Reguli de redactare: Regulile
de redactare sunt regulile de scriere in limba romana, dupa normele
gramaticii limbii romane. Scrieti corect gramatical, utilizati majuscule
la inceput de propozitie/fraza sau pentru numele proprii. Utilizarea
diacriticelor este optionala. Cei care nu le pot vizualiza corect, vor
trebui sa-si instaleze suportul pentru caractere romanesti si sa-si
configureze corespunzator browserul. Daca nu folositi diacritice nu
folositi variante fonetice de tipul "sh", "tz" etc.
Tehnoredactarea are cateva reguli simple, pe care
pretindem ca orice utilizator de computer este obligat sa le cunoasca
si sa le respecte. Cu totii am observat ca un text se desfasoara intr-o
fereastra de afisare, in functie de largimea ferestrei. Nu de putine
ori vedem ca randurile incep cu virgula, punct, paranteza inchisa, ghilimele
inchise sau alte semne de punctuatie. Ciudat, nu? Asta pentru ca un
computer "vede" un "cuvant" ca pe un sir de caractere
afisabile, cuprins intre doua spatii. Acesta este motivul pentru care
semnele trebuie lipite de cuvintele carora le apartin.
Asadar - punctul, virgula, etc. se lipesc de cuvantul
care le preceda, dupa care obligatoriu se pune un spatiu (si nu invers)
sau alt separator netiparibil (tab, enter). Parantezele si ghilimelele
se lipesc de primul si respectiv de ultimul cuvant aflat/aflate intre
ele. In felul acesta, semnul apartine cuvantului, mutandu-se odata cu
el pe un rand nou, daca este cazul.
Nu scrieti numai cu MAJUSCULE, nici macar subiectul.
E ca si cand ati striga tot timpul. Ofertele scrise numai cu majuscule,
respectiv numai cu minuscule, sau care nu respecta regulile de redactare,
nu vor mai fi publicate.
Ne rezervam dreptul de a edita, modifica sau corecta
datele anuntului - fara a-i schimba intelesul, de a nu inscrie o oferta,
sau de a sterge oricand orice oferta.
Nu suntem raspunzatori de eventualele pagube sau neplaceri
provocate de utilizarea site-ului Imobiliare Arad.
Publicarea anunturilor-oferte pe acest site este gratuita
pentru proprietari. Daca in urma acestei publicitati gratuite veti fi
contactati de agenti care lucreaza contra comision, este la latitudinea
dumneavoastra de a accepta sau nu colaborarea.
Daca constatati nerespectarea celor de mai sus, va rugam sa anuntati
la abuzuri. Multumim.
Agentiile imobiliare sau agentii imobiliari
vor contacta administratorul site-ului.
Reguli finale: Ca utilizatori,
va aflati in spatiul nostru privat - ca oaspeti bine veniti - atata
vreme cat regulile noastre nu va sunt ostile si le veti putea respecta
cu usurinta. Odata ce ati postat un anunt, se considera ca ati acceptat
termenii si conditiile acestui Regulament.